N-am cuvinte

N-am cuvinte. Adică nu am cuvinte potrivite, vreau să zic. Pentru că am tot soiul de cuvinte nepotrivite care mi se învălmășesc în cap și care se cer urlate, aruncate în fața vinovaților și-n fața unei asemenea nedreptăți. Pentru cei care nu știu, și mă îndoiesc că există prea mulți, mă refer la CARNAGIUL de la maternitatea Giulești.

Personalul de la maternitatea Giulești a lăsat 11 nou-născuți de la secția reanimare să ardă mocnit, timp de o oră, într-o cameră cu instalații electrice improvizate, singuri, încuiați cu o cartelă.

"Nici în filmele de groază nu și-au imaginat ăia așa ceva" - Ionuț Tudorică

E grav și-așa că 11 nou-născuți au fost lăsați singuri o oră. Eu ca părinte știu că nu am voie sub nici o formă să-mi las copilul mic singur în casă, cu atât mai puțin copilul nou-născut. Dar probabil că diferența e la cât îți pasă.

E și mai grav că nu erau orice fel de nou-născuți, ci prematuri. Cu probleme.

E strigător la cer că nimeni, NIMENI, în tot SPITALUL ĂLA JEGOS (și o să mă explic) nu a venit să vadă ce fac copiii ăia de la REANIMARE timp de O ORĂ. O ORĂ. Nici nu era nevoie de incendiu. Puteau sa aibă orice complicații, puteau să se sufoce cu scutecele pe care le lasă asistentele prin pătuțuri, putea să se întâmple orice. Nu te duci O ORĂ la baie. Nici măcar la țigară. O ORĂ lași singuri niște nou-născuți CU PROBLEME doar dacă ești un jeg uman, o scursură, o catastrofă genetică. Nici animalele nu își lasă puii singuri când sunt atât de mici.

Pot să înțeleg că era lipsă de personal, că de renovări nu sunt bani, că improvizările sunt necesare pentru supraviețuirea într-un sistem atât de cretin, pot să înțeleg că tocmai li s-au tăiat banii, pot să înțeleg tot ce nu e în regulă cu statutul cadrelor medicale în societatea românească. Dar dacă te-ai făcut asistent sau doctor la neonatologie pentru bani și deloc pentru un scop mai înalt, și dacă nu realizezi RESPONSABILITATEA IMENSĂ pe care o ai, ești degeaba. Ca om, nu ar trebui să exiști.

Au ars de vii. O ORĂ. Și mă mai întreabă domnul Ionuț Tudorică de ce plâng. Țineți minte arsurile alea minuscule de care toți am avut parte la un moment sau altul? 11 corpuri mici, de 2 kile și ceva, au ars mocnit timp de O ORĂ, cu dureri de multe, multe, multe ori mai mari decât arsurile obișnuite. LE-AU ARS BRĂȚĂRILE, pentru Dumnezeu! Îmi pare rău, nu m-am blazat atât de tare încât să nu mă afecteze așa ceva. Nu m-am blazat atât de tare încât să nu vreau sa omor cu mâna mea scursurile responsabile.

Când s-a născut Mihai (într-un spital populat cu OAMENI, din fericire), a avut o mică întârziere în a țipa. Pentru mine, a durat o veșnicie. Eram gata să mă dau jos de pe masă. Era o panică imensă, pe care nu cred că o poate produce altceva decât starea acelei părți din tine care e copilul tău. Nici nu pot să mă apropii de a-mi imagina ce e în sufletul celor care și-au pierdut copiii la Giulești. Cu atât mai puțin ce e în sufletul celor care speră, cu șanse minime, într-un miracol.

N-am obiceiul să mă rog. Dar mă gândesc constant la sufletele alea mici care luptă, care deja au făcut primul pas înspre a fi miracole prin simplul fapt că au supraviețuit. Și sper foarte tare că, într-un fel, gândurile mele ajută.

Și acum să explic ce am cu maternitatea Giulești. M-am născut acolo. La 2-3 zile, când m-a luat mama acasă, a descoperit pe spatele meu un furnucul cât un pumn. Asta pentru că asistentele nu mă schimbaseră. Probabil că dacă mai stăteam acolo făceam și complicații, poate dădeam în septicemie. Cu 5 ani înainte de nașterea mea, soacra mea a fost aproape de moarte tot acolo. Din același tip de neglijență criminală. Și astea-s doar două cazuri personale, să zicem.

Cu un nou-născut nu te joci, nu e o păpușă, e o ființă foarte vie, foarte fragilă, și total dependentă. Am motivele mele să consider maternitatea Giulești un focar de nepăsare. Dacă mă întrebați pe mine, e locul de unde nepăsarea se răspândește încă, astăzi, printre alți medici care se duc acolo să devină, chipurile, foarte buni. De ce e considerată o maternitate atât de bună încât vin femei să nască de prin alte orașe? Nu știu. Se spune că-s doctori foarte bine pregătiți. Nu văd ce mai contează dacă ești pregătit sau nu când atitudinea e stricată.

Și nu, situația nu s-a schimbat mult de când m-am născut eu. Am intrat acum câțiva ani (3-4) în vizită la mama, operată acolo. M-a lovit în nas jegul, am acordat prioritate câtorva gândaci, am văzut asistente care nu mișcă fără șpagă și per ansamblu, m-am intrebat de ce Dumnezeului a ales mama locul ăsta. Iar. Nici nu mi-a trecut prin cap să nasc acolo, cu toate că mama așa m-a sfătuit (s-ar părea că percepțiile astea de maternitate de top sunt greu de schimbat). Ba mai mult, mi-a fost frică să nu fiu cumva obligată să mă duc acolo din cauza domiciliului. Tragedia de ieri mi-a arătat că am avut dreptate, deși nu îmi aduce asta nici o satisfacție.

Mă bucur că există Raed Arafat și probabil nenumărați oameni salvați de SMURD simt la fel.

Mă bucur că există doctorul Dan Enescu și sper că o să repete magia pe care o face astfel încât copiii să supraviețuiască.

Jurnal de mămică românească sau ce e norocul mediu în România

Ai o facultate. Te angajezi ca junior pe un post plătit cu salariul mediu. La privat. O treime din salariu se duce la stat.

Ai un soț. Vrei o familie. Faci un calcul. Nu ai rate. Nu consumi exagerat. Nu vrei un copil crescut în consum exagerat. Vrei să susții un standard de viață mediu. Vrei un copil cât ești tânără. Calculul spune că îți permiți.
Te arunci? Dacă ți-ai dorit dintotdeauna copii, probabil că da.

Rămâi gravidă. Începi să realizezi cât de vulnerabilă ești.

Ai noroc cu un loc de muncă normal, unde nu te dă nimeni la o parte pentru îndrăzneala de a fi devenit fragilă. Sigur, lucrezi ore suplimentare, dar e în regulă.

Nu ai noroc cu sistemul de sănătate la care cotizezi. Vrei analize, ecografii? S-ar părea că n-ai cotizat și pentru asta. Pui banii pe masă. Mulți. Pentru sănătatea copilului tău, orice.

Ai noroc si găsești un doctor bun.

N-ai noroc cu sistemul bine împământenit de șpagă. Realizezi că serviciile nu se îmbunătățesc până nu dai șpagă. Îți calci principiile, pui banii în plic și te gândești că e vorba de sănătatea copilului tău aici. Pentru sănătatea copilului tău, orice.

Ai noroc și mai dai, rar, peste câte o femeie care îți oferă locul în metrou.

N-ai noroc cu tot soiul de oameni (a se citi de regulă bătrâni) care țin morțiș să-ți explice că dacă ți-a plăcut tehnologia de fabricație, n-au ei de ce sa-ți cedeze locul lor călduț de pe banca metroului. Taci și-nghiți, deși niciodată n-ai deschis gura să ceri nimic de la străini, cu atât mai puțin un loc în metrou.

Ai noroc cu o familie care te susține și cu prieteni care te sprijină.

N-ai noroc cu vânzătorii din piață care te văd epuizată și profită ca să te fure la rest sau să îți îndese în pungă toate rebuturile.

Naști.

Ai noroc și naști repede.

N-ai noroc pentru că nu era cazul să naști atât de repede, și pentru că ți se dă, din oficiu, o substanță care îți induce travaliul, scăzând în același timp pulsul copilului. Ești forțată să accepți o epiziotomie. A accepta e un mod de a spune, oricum nu te întreabă nimeni. Realizezi că nu ai născut cum era mai bine pentru tine si copil, ci cum era mai ușor pentru personalul medical. Nu uiți să cotizezi în buzunarul fiecărui om care se atinge de tine, pentru că vrei să te mai ajute și pe tine cineva să te ridici.

Ai noroc și ai un copil extraordinar, frumos și sănătos.

N-ai noroc și nu ți se dă voie să pui mâna pe el. Îl vezi 2 secunde.

Ai noroc și părăsești foarte repede spitalul.

N-ai noroc cu pediatrul de la dispensarul de stat. Deși are program de teren, ai noroc dacă îl găsești la programul de cabinet. Nu se pune problema venitului acasă. De-abia atinge copilul. Nu răspunde la întrebări de bun simț. Realizezi că trebuie să cotizezi. Dai șpagă. Nu se schimbă nimic. Te interesezi pe la alte mame. Afli că 50 de lei pe consultație e mult prea puțin. Te apucă toate spumele. Realizezi că e singurul pediatru din zonă și că fără mașină nu ai cum să transporti copilul la alt cabinet.

Ai noroc și găsești un pediatru bun la privat. Dai 150 de lei pe consultație, dar copilul e cercetat amănunțit. Pediatrul vine acasă, se interesează de toate amănuntele și răspunde la toate întrebările. Te liniștești într-un final. Pentru sănătatea copilului tău, orice.

N-ai noroc pentru că plătești fiecare vaccin, o dată la două luni, ca să nu înțepi copilul de trei ori într-un minut.

Ai noroc că s-a adoptat legea indemnizației de 85% din venit pentru creșterea copilului.

N-ai noroc pentru că durează minim 3 luni să proceseze dosarul. În aceeași perioadă prețurile explodează.

Ai noroc că primești pentru o perioadă indemnizația.

N-ai noroc că se hotărăsc guvernanții să facă economie pe spinarea ta, și să-și ocrotească spinarea proprie. În aceeași perioadă banii încep să întârzie misterios.

Ai noroc că ai pupici, râsete și îmbrățișări dulci de copil.

N-ai noroc pentru că trăiești la limita sărăciei cu un venit mediu pe economie, într-o țară populată prost.

Ai noroc că poți visa la altă țară, cu alți oameni. O țară în care munca e răsplătită, asigurările înseamnă chiar asigurări, educația nu e o glumă proastă și copiii nu sunt bătaia de joc a unei adunături de guriști cu tărâțe în cap.

Una peste alta, noroc să fie.

8 motive pentru care a crește un copil se aseamănă cu Sindromul Stockholm*

Din primul moment în care intră în viața ta, te bagă în spital, și totuși asta te face să plângi de bucurie.

Dispune de orice parte a corpului tău, când vrea și cum vrea, și asta nu te deranjează deloc.

Îți impune un program de viață, pe care îl schimbă neanunțat când are chef, și tu te bucuri pentru că are personalitate.

Te ține închisă în casă, îți restricționează accesul la prieteni și la orice activități care îți fac placere, dar tu consideri că e doar un sacrificiu minuscul pe care îl faci pentru a avea lângă tine o asemenea ființă minunată.

Decide când ai voie să mănânci, să te duci la baie, să dormi (și oricum e nemulțumit de faptul că trebuie să mai faci și lucrurile astea câteodată) iar ție ți se pare de fiecare dată că vina e a ta pentru că nu ai găsit momentul potrivit.

Te folosește (pe gratis, desigur) pe post de menajeră, bucătăreasă, valet și șofer personal, și nu numai că nu ți se pare înjositor, ci chiar te bucură că poți face toate astea pentru el.

Te abuzează verbal și fizic și asta te face să râzi din inimă.

Te trimite la muncă, îți ia toți banii, și tu chiar găsești plăcere în a-i pune la dispoziție tot ce ai.

În concluzie... Bad, baaad baby!

*a paradoxical psychological phenomenon wherein hostages express adulation and have positive feelings towards their captors that appear irrational in light of the danger or risk endured by the victims (wikipedia)

Ploaie de noiembrie în ianuarie

E ceva cu bebeluşii şi Guns'n'Roses, ceea ce pare cel puţin dubios când încerci să faci vreo legatură între cel mai beţiv prăfar şi vietăţile astea mici şi încă lipsite de vicii. Dubios, dar e pe bune.

Şi dacă tot a făcut fi-miu astăzi cură de Axl zis şi Trandafiru', mi-au căzut ochii şi urechile pe exact ce căutam ca să exprime sec şi plafonat în locul meu ceva ce spun şi gândesc de prea multă vreme şi degeaba.

2010

Va doresc, dragilor si dragelor, sa faceti in 2010 fix ce va e mai drag sufletului.
Eu am sa continui treaba inceputa.
Peace.

Ce mai e nou: Planete, cancer şi materie întunecată

Ce au mai făcut cercetătorii astăzi (şi ieri):

1. Au 'citit' codul genetic al cancerului pulmonar şi al cancerului de piele (citeşte articolul pe BBC News)

2. Au descoperit o planetă mare, încinsă şi plină-plină de apă (vezi wired.com)

3. Au descoperit materie întunecată (75% şanse să fie pe bune, zic ei) într-o mină veche din Sudan (citeste articolul pe Guardian.co.uk)

Buzucu: buzucelis maximus hâcus

Un buzuc sughiţos

Buzucu: Ruoc ruoc

Roaceri din naştere, bre, ce ştiţi voi ăştia marii

Buzucu: Bună dimineaţa, suare

Mai devreme, că e mai bine decât mai tarziu. Nici 3 zile n-are şi deja ne-a dat clasă la capitolul înţelepciune.


Cu un tati zâmbăreţ



Concentrat şi atent


Bine ai venit, băi buzuc.

Buna ziua bai viatza

Pe toti astia care suntem pe cale sa murim ne saluta o viata noua noutza