Jurnal de mămică românească sau ce e norocul mediu în România

Ai o facultate. Te angajezi ca junior pe un post plătit cu salariul mediu. La privat. O treime din salariu se duce la stat.

Ai un soț. Vrei o familie. Faci un calcul. Nu ai rate. Nu consumi exagerat. Nu vrei un copil crescut în consum exagerat. Vrei să susții un standard de viață mediu. Vrei un copil cât ești tânără. Calculul spune că îți permiți.
Te arunci? Dacă ți-ai dorit dintotdeauna copii, probabil că da.

Rămâi gravidă. Începi să realizezi cât de vulnerabilă ești.

Ai noroc cu un loc de muncă normal, unde nu te dă nimeni la o parte pentru îndrăzneala de a fi devenit fragilă. Sigur, lucrezi ore suplimentare, dar e în regulă.

Nu ai noroc cu sistemul de sănătate la care cotizezi. Vrei analize, ecografii? S-ar părea că n-ai cotizat și pentru asta. Pui banii pe masă. Mulți. Pentru sănătatea copilului tău, orice.

Ai noroc si găsești un doctor bun.

N-ai noroc cu sistemul bine împământenit de șpagă. Realizezi că serviciile nu se îmbunătățesc până nu dai șpagă. Îți calci principiile, pui banii în plic și te gândești că e vorba de sănătatea copilului tău aici. Pentru sănătatea copilului tău, orice.

Ai noroc și mai dai, rar, peste câte o femeie care îți oferă locul în metrou.

N-ai noroc cu tot soiul de oameni (a se citi de regulă bătrâni) care țin morțiș să-ți explice că dacă ți-a plăcut tehnologia de fabricație, n-au ei de ce sa-ți cedeze locul lor călduț de pe banca metroului. Taci și-nghiți, deși niciodată n-ai deschis gura să ceri nimic de la străini, cu atât mai puțin un loc în metrou.

Ai noroc cu o familie care te susține și cu prieteni care te sprijină.

N-ai noroc cu vânzătorii din piață care te văd epuizată și profită ca să te fure la rest sau să îți îndese în pungă toate rebuturile.

Naști.

Ai noroc și naști repede.

N-ai noroc pentru că nu era cazul să naști atât de repede, și pentru că ți se dă, din oficiu, o substanță care îți induce travaliul, scăzând în același timp pulsul copilului. Ești forțată să accepți o epiziotomie. A accepta e un mod de a spune, oricum nu te întreabă nimeni. Realizezi că nu ai născut cum era mai bine pentru tine si copil, ci cum era mai ușor pentru personalul medical. Nu uiți să cotizezi în buzunarul fiecărui om care se atinge de tine, pentru că vrei să te mai ajute și pe tine cineva să te ridici.

Ai noroc și ai un copil extraordinar, frumos și sănătos.

N-ai noroc și nu ți se dă voie să pui mâna pe el. Îl vezi 2 secunde.

Ai noroc și părăsești foarte repede spitalul.

N-ai noroc cu pediatrul de la dispensarul de stat. Deși are program de teren, ai noroc dacă îl găsești la programul de cabinet. Nu se pune problema venitului acasă. De-abia atinge copilul. Nu răspunde la întrebări de bun simț. Realizezi că trebuie să cotizezi. Dai șpagă. Nu se schimbă nimic. Te interesezi pe la alte mame. Afli că 50 de lei pe consultație e mult prea puțin. Te apucă toate spumele. Realizezi că e singurul pediatru din zonă și că fără mașină nu ai cum să transporti copilul la alt cabinet.

Ai noroc și găsești un pediatru bun la privat. Dai 150 de lei pe consultație, dar copilul e cercetat amănunțit. Pediatrul vine acasă, se interesează de toate amănuntele și răspunde la toate întrebările. Te liniștești într-un final. Pentru sănătatea copilului tău, orice.

N-ai noroc pentru că plătești fiecare vaccin, o dată la două luni, ca să nu înțepi copilul de trei ori într-un minut.

Ai noroc că s-a adoptat legea indemnizației de 85% din venit pentru creșterea copilului.

N-ai noroc pentru că durează minim 3 luni să proceseze dosarul. În aceeași perioadă prețurile explodează.

Ai noroc că primești pentru o perioadă indemnizația.

N-ai noroc că se hotărăsc guvernanții să facă economie pe spinarea ta, și să-și ocrotească spinarea proprie. În aceeași perioadă banii încep să întârzie misterios.

Ai noroc că ai pupici, râsete și îmbrățișări dulci de copil.

N-ai noroc pentru că trăiești la limita sărăciei cu un venit mediu pe economie, într-o țară populată prost.

Ai noroc că poți visa la altă țară, cu alți oameni. O țară în care munca e răsplătită, asigurările înseamnă chiar asigurări, educația nu e o glumă proastă și copiii nu sunt bătaia de joc a unei adunături de guriști cu tărâțe în cap.

Una peste alta, noroc să fie.